Actrița care a devenit cunoscută în urma serialului ”La bloc” a mărturisit că afecțiunea s-a declanșat în urma unui șoc emoțional, iar de-atunci nu-i găsește niciun fel de leac.
Tilly Niculae și-a făcut curaj și a recunoscut că suferă de o boală autoimună care îi face, de multe ori, viața un calvar.
„Psoriazisul mă termină psihic. Sunt nouă ani de când am boala asta și nu cred că o să mai treacă vreodată. Sper doar la o ameliorare.
Au vrut după biopsie să îmi dea niște pastile atât de puternice încât doi ani nici că mai aveam voie să rămân însărcinată. Le-am refuzat din start. Mi-a afectat viața atât de mult, dar încerc sa rămân pozitivă ca să nu se agraveze. Încă sunt genul care-i mulțumesc lui Dumnezeu că este doar atât și că sigur o să-i dau eu de cap”, a dezvăluit vedeta în urmă cu câţiva ani.
Actrița a publicat, de-a lungul timpului, fotografii în care arată fanilor cum arată palma sa afectată de psoriazis şi în care se vede clar că boala a evoluat.
În urmă cu patru ani, Tilly povestea cum i s-a declanşat boala, pentru ca toată lumea să înţeleagă faptul că nu este o afecţiune dermatologică contagioasă:
„Acum 9 ani, am avut un şoc emoţional şi astfel s-a declanşat boala. Ani la rând, medicii mi-au spus că e o eczemă şi mi-au dat creme peste creme, dar nimic nu a funcţionat. Puţini ştiu că eu nu îmi pot spăla copilul. Port mănuşi menajere să nu o zgârii pe fetiţa mea şi plâng de usturime noaptea (…) M-am învăţat să trăiesc cu această boală, care este autoimună şi, din păcate, la mine nu a reacţionat la niciun medicament. Sunt deja un caz injectabil”